29
noiembrieWEBINAR: „MOBILIZAREA RESURSELOR DE CĂTRE APL”
Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „Mă Implic”, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), vă invită să participați la cel de-al 3-lea webinar din seria de webinare gratuite adresate aleșilor locali, contabililor și funcționarilor din administrațiile publice locale. Webinar-ul cu tema „MOBILIZAREA RESURSELOR DE CĂTRE APL” va avea loc miercuri, 07 decembrie 2022 la ora 14.00 pe https://e-platforma.calm.md/
În cadrul evenimentului vor fi oferite într-un format accesibil informații și recomandări practice, privind mobilizarea resurselor în procesul de dezvoltare a comunității, inclusiv exemple de bune practici, care vor putea fi preluate sau adaptate la necesități. La fel, în cadrul webinarului va fi distribuit ghidul de mobilizare a resurselor comunitare, realizat în baza experiențelor și practicilor locale ale formatorului.
Prezentările, moderarea și expertiza necesară în cadrul evenimentului vor fi livrate de către Victoria Matveev, expertă în domeniul mobilizării resurselor și colectării de fonduri, cu o experiență de peste 17 ani, activând în cadrul sectorului civic, CALM și a mai multor proiecte naționale.
Pentru participare la webinar este necesară înregistrarea prealabilă pe https://e-platforma.calm.md/. *Instrucțiunile privind înregistrarea și logarea pe platformă sunt disponibile pe https://e-platforma.calm.md/mod/resource/view.php?id=496 .